O nouă lege pentru „statul la coadă”. Gravidele şi părinţii cu copii vor avea prioritate

Camera Deputaţilor a adoptat astăzi, 20 septembrie, un proiect de lege potrivit căruia femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile, ghişeele şi casele de marcat din cadrul entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea.

Totodată, instituţiile publice şi firmele ar putea fi obligate să amenajeze cel puţin 4% din totalul locurilor de parcare, dar nu mai puţin de 2 locuri, ca locuri semnalizate şi rezervate femeilor însărcinate şi persoanelor care însoţesc copii cu vârsta sub 5 ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Femeile gravide, precum şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile/ghişeele/casele de marcat din cadrul entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, cu excepţia cazurilor în care acestea deţin casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru categoriile de persoane enunţate.

Se acordă prioritate la casieriile/ghişeele/casele de marcat ale instituţiilor publice, precum şi la serviciile oferite de acestea, femeilor gravide, precum şi persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care în instituţiile publice există casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane.

În spaţiile de parcare aparţinând entităţilor publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate de către acestea, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de 10, vor fi amenajate, rezervate şi/sau semnalizate minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de către femeile gravide, precum şi de către persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani.

Dacă numărul locurilor de parcare este mai mic de 10, dispoziţiile prezentului articol nu se aplică”, se arată în proiectul votat de deputați.

Nerespectarea priorităţii pentru femeile gravide şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani vor fi pedepsite cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.

Încălcarea obligaţiilor de a amenaja, rezerva şi/sau semnaliza locurile de parcare se pedepsesc cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei.

Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

PUBLICITATE