O nouă fabrică Exonia va fi construită la Neamț. Proiectul ar fi gata în 2026 și vor fi create 120 de locuri de muncă

O nouă fabrică Exonia va fi construită la Neamț, cu fonduri guvernamentale și europene, în valoare de 21 de milioane de euro, anunță bzi.ro. Potrivit sursei citate, Tiberiu Stoian, fondatorul Exonia, spune că proiectul ar fi gata în 2026 și vor fi create 120 de locuri de muncă.

Tiberiu Stoian, fondatorul fabricii de ambalaje biodegradabile Exonia, vrea să extindă afacerea și să construiască, la Neamț, o fabrică nouă, cu bani de la Uniunea Europeană. Omul de afaceri așteaptă finalizarea evaluării dosarelor de finanțare depuse la Ministerul Economiei, de unde va obține finanțarea.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Vrem să facem o fabrică sută la sută nouă, cu un buget de investiții de 21 de milioane de euro care în mare parte ar trebui să fie acoperite din fonduri guvernamentale și fonduri europene destinate investițiilor majore în economie”, susține Tiberiu Stoian, fondatorul Exonia pentru sursa citată (continuarea articolului o puteți citi AICI)

Afacerea cu ambalaje biodegradabile este evaluată la 25 de milioane de euro. Grupul Exonia a fost fondat în anii 2000 de omul de afaceri Tiberiu Stoian, antreprenor în serie, cu investiții în industria ambalajelor, IT, turism, comerț, în Romania și SUA, fiind format din trei entități: Exonia Holding, producător de ambalaje din hârtie, Exonia Production, producător ambalaje plastice, și Artis Design, integrator de soluții de digitalizare industrială.

De asemenea, o nouă fabrică Exonia ar dezvolta regiunea Moldovei.

PUBLICITATE