O lege va oferi profesorilor același statut ca al polițiștilor.

O inițiativă legislativă, a ministrului delegat pentru dialog social, Liviu Pop, va veni în sprijinul cadrelor didactice. Profesorii vor primi un statut special, asemănător polițiștilor – statutul de autoritate publică.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Legea, care a fost depusă în Senat, prevede ca organele judiciare să se autosesizeze imediat ce un cadru didactic este agresat fizic sau verbal. 

Art. 1. (1) Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar este învestit cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu,în limita competențelor stabilite prin Statutul personalului din învățământ.

Realitatea ultimilor ani a demonstrat scăderea tot mai accentuată a respectului acordat corpului profesoral de către elevi și părinții sau reprezentanții legali ai acestora. Nu au fost puține situațiile în care personalul didactic a fost supus unor agresiuni fizice și/sau verbale din partea elevilor, dar și a părinților sau reprezentanților legali ai acestora.
Conform unui studiu efectuat anii trecuți pentru Ministerul Educației, peste 70 de mii de profesori români au fost, cel puțin o dată, jigniți, amenințați sau chiar loviți de către elevi sau părinți. Studiul a fost făcut în 1200 de școli, cu un număr total de 586.000 de elevi. Dintre aceștia 2400 au recunoscut că și-au insultat sau înjurat profesorii, iar aproape 200 au mărturisit, unii din ei cu mândrie, că au bătut, cel puțin o dată un cadru didactic. Internetul e plin de articole și chiar filme în care sunt prezentate asemenea incidente: elevi care își umilesc în fața clasei profesorii, alții care îi înjură de mama focului sau îi iau de-a dreptul la pumni… – se arată în expunerea de motive a acestei legi.

PUBLICITATE