O femeie originară din Neamț a murit într-un grav accident rutier în Italia

Adriana, o româncă de 32 de ani originară din județul Neamț și-a pierdut viața într-un grav accident rutier ce a avut loc la Montesilvano, Italia.

Vineri, în jurul orei 03:00, un tragic accident rutier a avut loc pe șoseaua de centură nord a orașului Pescara, lângă Montesilvano, Italia, soldat cu decesul a două persoane. Victimele sunt Adriana Elena Bursuc, o româncă în vârstă de 32 de ani, originară din județul Neamț, și Senadi Begani, un tânăr moldovean de 23 de ani, rezident în Pescara.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Potrivit rotalianul.com accidentul a avut loc în tunelul rutier I Pianacci, unde autoturismul Alfa Romeo coupé, condus de Begani, a lovit lateral o altă mașină, după care a pierdut controlul și s-a izbit de un zid de beton pe contrasens. Impactul a fost atât de violent încât a necesitat intervenția pompierilor pentru a elibera corpurile din fiarele contorsionate ale mașinii.

foto: rotalianul.com

Echipele de intervenție, inclusiv Poliția Stradală din Pescara, medicii de urgență și pompierii, au ajuns rapid la locul accidentului, dar, din nefericire, cele două victime nu au putut fi salvate.

Ancheta preliminară indică viteza excesivă ca fiind principalul factor care a contribuit la tragedie, aspect confirmat de mărturiile altor participanți la trafic și de starea deteriorată a vehiculului implicat.

Mai mult, s-ar părea că niciuna dintre victime nu purta centura de siguranță în momentul impactului. Senadi Begani a suferit leziuni toracice grave, în timp ce Adriana Elena Bursuc a decedat din cauza unui traumatism cranian sever.

driana Elena Bursuc și Senadi Begani. Sursa foto: Rotalianul
Adriana Elena Bursuc și Senadi Begani. Sursa foto: Rotalianul
PUBLICITATE