O femeie din județul Neamț a murit într-un accident rutier pe DN2

În data de 22 august a.c., pe Drumul Național 2 s-a produs un accident de circulație soldat cu trei persoane decedate și alte trei vătămate corporal.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Poliția a fost sesizată în jurul orei 07:00 cu privire la faptul că pe DN 2, în afara localității Lilieci – Ialomița s-a produs un accident de circulație.

Din primele verificări s-a stabilit că în timp ce un tânăr de 29 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism din direcția Urziceni către București, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în impact frontal cu un autovehicul ce se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 47 de ani, din municipiul București.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 47 de ani, a fost proiectat într-un ansamblu auto, condus de un bărbat de 39 de ani, din județul Brăila, care circula din direcția București către Urziceni.

Din accident a rezultat decesul conducătorului auto în vârstă de 47 de ani, a unei pasagere aflată în autoturismul condus de acesta, o femeie de 63 de ani, din județul Neamț și a unei femei în vârstă de 33 de ani, din județul Bacău, pasageră în autoturismul condus de tânărul de 29 de ani.

Conducătorul auto de 29 de ani și alți doi pasageri aflați în autoturismul condus de bărbatul de 47 de ani, un minor de 14 ani și o femeie de 43 de ani, ambii din municipiul București, au fost vătămați corporal, fiind transportați la unități spitalicești de pe raza municipiului București pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. –  notează IPJ Ialomița

Video – AICI

sursa: romanulfinanciar.ro
PUBLICITATE