O tânără în vârstă de 16 ani a decedat, iar alte 4 persoane au fost rănite într-un grav accident rutier ce a avut loc astăzi, 19 septembrie, în jurul orei 16:30, pe Drumul Național 2, în localitatea Gherăieștii Noi.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă de 49 ani, din județul Bacău, conducea un autoturism, în localitatea Gherăieștii Noi, din direcția Suceava spre Roman, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, ce circula din sensul opus.
Ulterior ansamblul de vehicule ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară și un ansamblu de vehicule ce se deplasau pe direcția Suceava spre Bacău.” – a transmis Poliția Neamț
Potrivit surselor noastre, se pare că șoferul care ar fi provocat accidentul ar fi adormit la volan.
La locul solicitării s-au deplasat echipajele de pompieri, SMURD și Serviciul de Ambulanță.
Potrivit ISU Neamț, în urma impactului trei persoane au rămas încarcerate, una în autoutilitară și două în autoturism.
„Toate cele trei victime au fost scoase din autoturisme. O fată de 16 ani, pasageră în autoturism prezenta semne incompatibile cu viața.
O femeie de 40 de ani și doi bărbați de 20 și 48 de ani au fost preluați de echipajele medicale și transportați la CPU Roman.
Un alt bărbat de 39 de ani a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului dar a refuzat transportul la spital.” – au transmis cei de la ISU Neamț
Șoferii au fost testați pentru alcool, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.