O familie din Suceava a fost surpinsă de o furtună violentă pe Ceahlău


Astăzi, în jurul orelor 14.30, o furtună violentă a lovit flancul sudic al Masivului Ceahlău. Însoțită de descărcări electrice, vânt puternic și gheață, a pus stăpânire pe întreg masivul în numai câteva minute. O familie din Suceava a fost surprinsă de fenomenele electrice deosebit de periculoase în zona expusă a Ocolașului mic.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Au avut prezență de spirit să se îndrepte spre refugiul amplasat de salvamont în acea zonă, special amenajată pentru situații de acest gen și pentru turiștii sau alpiniștii surprinși de viscol în zona înaltă a masivului. Urmând indicațiile postate la intrarea refugiului, au sunat la dispeceratul SSN și au primit codul de acces. 

La acesta oră o echipă de intervenție plecată din Baza Salvamont Dochia se deplasează la fața locului pentru a se asigura că persoanele surprinse de furtună sunt în condiții fizico-psihice bune și după ce condițiile meteo nu vor mai fi periculoase își pot continua coborârea spre Izvorul Muntelui.

Începând cu luna septembrie, refugiul va fi dotat cu iluminare de urgență, o sursa de energie verde prin care eventualele victime să-și poată reîncărca telefoanele mobile, cât și un kit de supraviețuire pentru sezonul rece. S-a demonstrat practic că aceste refugii sunt o necesitate, mai ales în zonele greu accesibile și construcția se justifică chiar pentru o singură viața de om salvată. ”- a declarat Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț

PUBLICITATE