Număr record de pelerini la Sfânta Parascheva

Manifestările religioase organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva 2022 a adus la Iași un număr record de pelerini, comparativ cu anii de dinaintea pandemiei.

Deși participarea a fost numeroasa, nu au fost înregistrate incidente majore.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, peste 340.000 de persoane s-au bucurat de slujbele religioase și celelalte evenimente desfășurate în spațiul public, prilejuite de Hramul „Sfintei Cuvioase Parascheva”.

În cele 9 zile de manifestări, peste 260.000 de persoane au participat la pelerinajul la Racla cu Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și peste 80.000 de persoane au fost prezente la celelalte evenimente organizate la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, slujbele religioase, procesiunea Calea Sfinților și Sfânta Liturghie Arhierească.

***

Personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne și ale Poliției Locale Iași implicate au acționat proactiv, cu accent pe prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurării protecției tuturor participanților, astfel încât aceștia să beneficieze de toate condițiile pentru care au venit la pelerinaj.

Situațiile care au necesitat aplicarea măsurilor contravenționale au fost înregistrate în special în afara sau în apropierea zonelor de afluire, drept pentru au fost aplicate 249 de sancțiuni contravenționale în valoare de 41.420 lei.

O atenție deosebită a fost acordată asigurării primului ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim ajutor aflate la postul medical avansat deservit de personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Iași și de cel al UPU-SMURD Iași au acordat sprijin participanților în 346 situații cu afecțiuni medicale diverse (ex. dureri abdominale, toracice lipotimie, hipertensiune arterială – hta, hipoglicemie, crize comițiale, luxații membre, etilism acut, cefalee, sincopă, stare hipotimică, nevralgie intercostală, criză epileptică).

În 28 de situații cu afecțiuni medicale diverse a fost nevoie de investigații medicale de specialitate, astfel că 28 de persoane au fost transportate la spital.

PUBLICITATE