Nu a oprit la „STOP” și a accidentat un biciclist

Astăzi, 29 decembrie, în jurul orei 7:00, polițiștii nemțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Biruinței din localitatea Gherăiești.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat de 75 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe strada Biruinței, ajuns la intersecția cu strada Moldovei nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire, acroșând un biciclist, de 59 de ani, din Gherăiești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea biciclistului.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE