Noua tulpină de COVID-19, confirmată oficial în România

Actualizare – Comunicatul Ministerului Sănătății:

Una dintre tulpinile SARS-CoV-2 secvențiate în perioada 5-8 ianuarie 2021 la INBI „Matei Balș” se incadrează în varianta cu transmisibilitate crescută B.1.1.7 descrisă in Marea Britanie. În perioada următoare va continua supravegherea prin epidemiologie moleculară a cazurilor suspecte. Pacienta în vârstă de 27 ani este în stare clinică foarte bună, se află în izolare la domiciliu, supravegheată de medicul de familie conform metodologiei în vigoare.

O femeie care nu a călătorit în străinătate a fost confirmată cu noua tulpină Covid-19.

Autoritățile au început o anchetă în acest sens.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pacienta nu e internată și are simptome ușoare. Cazul a fost identificat la Giurgiu. – notează MESAJUL.ro

„Confirmarea e de o oră – o oră și ceva.

E vorba de o tânără de 27 de ani din județiul Giurgiu, care s-a prezentat la spitalul nostru în data de 3, cu simptome minime.

A fost testată și lăsată să plece acasă.

Din datele pe care le avem, nu a călătorit în afara țării. Urmează ca DSP să facă o anchetă epidemiologică amănunțită”, a declarat, pentru B1 TV, Dr. Catalin Apostolescu, medic primar al secției clinice VII „Terapie Intensivă Adulți” și purtător de cuvânt al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.

La un precedent posibil caz de pacient cu tulpina noua la Institutul Matei Balș la sfârșitul săptămânii trecute, informația a fost negată de autorități.

PUBLICITATE