Noi zone de relaxare și agrement pe terenurile nefolosite din Piatra-Neamț

Administrația publică locală dorește să crească gradul de atractivitate al municipiului și prin valorificarea terenurilor nefolosite și transformarea acestora în zone de relaxare și agrement.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În acest sens ,în ședința ordinară din 26 iulie, consilierii locali au aprobat documentațiile pentru  realizarea din bani europeni a unor parcuri de agrement și petrecere a timpului liber pe terenuri neutilizate în prezent.

Este vorba de amenajarea unei grădini publice în cartierul Speranța pe o suprafață de 2 000 mp care va cuprinde spații verzi, piste pentru bicicliști, alei pietonale, mobilier urban , arbori și arbuști, spațiu cu echipamente de joacă pentru copii,sisteme de iluminat modern, internet  Wi-Fi  și sisteme de supraveghere video. Menționez și faptul că se vor începe în curând lucrările la cele două obiective foarte importante din cartierul Speranța : Școala și Grădinița, ambele fiind în procedura de licitație pentru execuție. Practic, așa cum am promis cetățenilor din Speranța facem lucruri care să crească calitatea vieții pentru cele aproximativ 1 400 de persoane care locuiesc acolo”, a declarat Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț.

Cel de-al doilea parc pentru care municipalitatea își propune să atragă finanțare europeană este în cartierul Dărmănesti, strada Vale Albă. Parcul va avea  o suprafață de 5 390 mp care va cuprinde elemente pentru stimularea petrecerii de timp în aer liber, a mișcării în aer liber într- o oază de liniște și verdeață în condiții de siguranță și confort.

Proiectul cuprinde: amenajarea spațiului verde, piste pentru bicicliști, alei pietonale, mobilier urban  ( bănci, pergole, foișoare, rastele pentru biciclete , coșuri de gunoi e), arbori și arbuști, spațiu cu echipamente de joacă pentru copii, sisteme de iluminat moderne, internet  Wi-Fi  și sisteme de supraveghere video.

Aproape la fiecare ședința de Consiliu Local aprobăm documentații care stau la baza proiectelor ce vor fi depuse pentru absorbția de bani europeni. Este o prioritate, avem o echipa mobilizată să lucreze la pregătirea proiectelor astfel încât să aducem în orașul nostru aproximativ 100 de milioane de euro, bani europeni, în investiții care să crească gardul de confort al cetățenilor și să genereze devoltare pentru oraș”, a adăugat Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț

PUBLICITATE