Noi restricții în mai multe localități din Neamț de miercuri, 26 ianuarie

Prefectura Neamț a transmis, astăzi, o nouă hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență privind constatarea încadrării în limitele incidenţei cumulate la 14 zile, în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2022.

Începând cu data de 26 ianuarie 2022, ora 08.00, în unităţile administrativ teritoriale din judeţul Neamţ, conform ratei de incidenţă pentru fiecare dintre acestea, se vor aplica, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei.” – notează decizia CJSU

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Mai jos, incidența pentru fiecare localitate din Neamț și măsurile care se aplică în funcție de incidență:

U.A.T.

Incidenţa cumulată la 14 zile la 1000 de locuitori

Perioada de aplicare a măsurilor din

H.G. nr. 34/2022

MUNICIPIUL PIATRA-NEAMŢ 11,97 18.01.2022 – 31.01.2022
PÂNGĂRAŢI 11,79 18.01.2022 – 31.01.2022
TARCĂU 10,48 18.01.2022 – 31.01.2022
DUMBRAVA ROŞIE 10,40 18.01.2022 – 31.01.2022
ALEXANDRU CEL BUN 10,17 18.01.2022 – 31.01.2022
ORAŞ TÂRGU-NEAMŢ 10,01 20.01.2022 – 02.02.2022
RUGINOASA 9,68 18.01.2022 – 31.01.2022
RĂUCEŞTI 8,82 18.01.2022 – 31.01.2022
TAŞCA 8,24 22.01.2022 – 04.02.2022
SECUIENI 8,12 22.01.2022 – 04.02.2022
MUNICIPIUL ROMAN 7,95 18.01.2022 – 31.01.2022
FĂUREI 7,87 20.01.2022 – 02.02.2022
COSTIŞA 7,77 18.01.2022 – 31.01.2022
CORDUN 7,58 20.01.2022 – 02.02.2022
DOBRENI 6,60 18.01.2022 – 31.01.2022
GRUMĂZEŞTI 6,60 18.01.2022 – 31.01.2022
ZĂNEŞTI 6,43 26.01.2022 – 08.02.2022
BIRA 6,08 22.01.2022 – 04.02.2022
ŞTEFAN CEL MARE 6,07 22.01.2022 – 04.02.2022
TĂMĂŞENI 6,07 18.01.2022 – 31.01.2022
BRUSTURI 5,96 20.01.2022 – 02.02.2022
BODEŞTI 5,76 18.01.2022 – 31.01.2022
VÂNĂTORI-NEAMŢ 5,67 22.01.2022 – 04.02.2022
HORIA 5,47 20.01.2022 – 02.02.2022
GHERĂEŞTI 5,44 22.01.2022 – 04.02.2022
DĂMUC 5,43 20.01.2022 – 02.02.2022
CRĂCĂOANI 5,17 26.01.2022 – 08.02.2022
GÂRCINA 5,15 18.01.2022 – 31.01.2022
ORAŞ BICAZ 5,07 22.01.2022 – 04.02.2022
TRIFEŞTI 4,85 26.01.2022 – 08.02.2022
DRĂGĂNEŞTI 4,69 26.01.2022 – 08.02.2022
VALEA URSULUI 4,59 20.01.2022 – 02.02.2022
GÂDINŢI 4,50 20.01.2022 – 02.02.2022
DULCEŞTI 4,40 22.01.2022 – 04.02.2022
PODOLENI 4,39 26.01.2022 – 08.02.2022
BICAZU ARDELEAN 4,37 22.01.2022 – 04.02.2022
BOGHICEA 4,22 26.01.2022 – 08.02.2022
BĂLŢĂTEŞTI 4,21 26.01.2022 – 08.02.2022
TAZLĂU 4,14 20.01.2022 – 02.02.2022
PIPIRIG 4,12 26.01.2022 – 08.02.2022
BORLEŞTI 4,07 26.01.2022 – 08.02.2022
ION CREANGĂ 4,02 26.01.2022 – 08.02.2022
AGAPIA 3,80 26.01.2022 – 08.02.2022
TUPILAŢI 3,80 26.01.2022 – 08.02.2022
SAGNA 3,79 20.01.2022 – 02.02.2022
GIROV 3,76 20.01.2022 – 02.02.2022
URECHENI 3,73 26.01.2022 – 08.02.2022
ORAŞ ROZNOV 3,56 22.01.2022 – 04.02.2022
MOLDOVENI 3,53 22.01.2022 – 04.02.2022
NEGREŞTI 3,48 18.01.2022 – 31.01.2022
CÂNDEŞTI 3,43 26.01.2022 – 08.02.2022
BORCA 3,41 26.01.2022 – 08.02.2022
RĂZBOIENI 3,40 22.01.2022 – 04.02.2022
PETRICANI 3,39 26.01.2022 – 08.02.2022
PÂNCEŞTI 3,38 22.01.2022 – 04.02.2022
BOTEŞTI 3,31 20.01.2022 – 02.02.2022
BÂRGĂUANI 3,27 26.01.2022 – 08.02.2022
REDIU 3,26 26.01.2022 – 08.02.2022
DOCHIA 3,25 26.01.2022 – 08.02.2022
PIATRA ŞOIMULUI 3,20 26.01.2022 – 08.02.2022
SĂVINEŞTI 3,17 26.01.2022 – 08.02.2022
MĂRGINENI 3,05 26.01.2022 – 08.02.2022
BICAZ-CHEI 2,85 18.01.2022 – 31.01.2022
POIANA TEIULUI 2,71 18.01.2022 – 31.01.2022
SĂBĂOANI 2,60 22.01.2022 – 04.02.2022
CEAHLĂU 2,53 26.01.2022 – 08.02.2022
TIMIŞEŞTI 2,48 20.01.2022 – 02.02.2022
ICUŞEŞTI 2,46 20.01.2022 – 02.02.2022
DOLJEŞTI 2,22 22.01.2022 – 04.02.2022
GHINDĂOANI 2,16 18.01.2022 – 31.01.2022
GRINŢIEŞ 2,13 26.01.2022 – 08.02.2022
BAHNA 2,10 26.01.2022 – 08.02.2022
DRAGOMIREŞTI 1,93 20.01.2022 – 02.02.2022
HANGU 1,92 20.01.2022 – 02.02.2022
PĂSTRĂVENI 1,78 26.01.2022 – 08.02.2022
FARCAŞA 1,63 26.01.2022 – 08.02.2022
ONICENI 1,63 26.01.2022 – 08.02.2022
ROMÂNI 1,47 26.01.2022 – 08.02.2022
STĂNIŢA 1,43 26.01.2022 – 08.02.2022
BOZIENI 1,41 26.01.2022 – 08.02.2022
VĂLENI 1,36 26.01.2022 – 08.02.2022
ŢIBUCANI 1,29 26.01.2022 – 08.02.2022
POIENARI 1,28 26.01.2022 – 08.02.2022

Măsurile aplicabile unităţilor administrativ-teritoriale unde rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori

  1. În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între persoane şi purtarea măştii de protecţie. Repartizarea spectatorilor se face pe întreaga suprafaţă a spaţiului.
  2. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00 şi cu purtarea măştii de protecţie.
  3. Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, în intervalul orar 5,00 – 22,00, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.
  4. Se permite organizarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activităţi practice, workshopuri, conferinţe, precum şi cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, în intervalul orar 5,00 – 22,00, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
  5. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană.
  6. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului.
  7. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00.
  8. Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00.
  9. Activitatea târgurilor, a bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi solidarităţii sociale.

Participarea la activităţile sus menţionate este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Măsurile aplicabile unităţilor administrativ-teritoriale unde rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori

  1. În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între persoane şi purtarea măştii de protecţie. Repartizarea spectatorilor se face pe întreaga suprafaţă a spaţiului.
  2. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00 şi cu purtarea măştii de protecţie.
  3. Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 500 de persoane, în intervalul orar 5,00 – 22,00, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.
  4. Se permite organizarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activităţi practice, workshopuri, conferinţe, precum şi cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 100 de persoane, în intervalul orar 5,00 – 22,00, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
  5. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană.
  6. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
  7. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00.
  8. Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00.
  9. Activitatea târgurilor, a bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi solidarităţii sociale.

Participarea la activităţile sus menţionate este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Măsurile aplicabile unităţilor administrativ-teritoriale unde rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori

  1. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00.
  2. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00.

Participarea la activităţile sus menţionate este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Măsurile aplicabile unităţilor administrativ-teritoriale unde rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori

  1. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00.
  2. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00.

Participarea la activităţile sus menţionate este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

PUBLICITATE