Pe fondul avertizării Cod Galben de ninsori și viscol anunțat pentru zona Moldovei, echipele DRDP Iași au acționat pentru asigurarea unor condiții optime de circulație pe drumurile naționale din aria de competență. În acest sens, drumarii au fost mobilizați în dispozitiv încă de la primele semne ale avertizării meteo, acționând cu autoutilaje de deszăpezire și sărărițe pe tot parcursul nopții de 09-10 decembrie 2017.
Astfel, în intervalul orar 9 decembrie, ora 16:30 – 10 decembrie 2017, ora 05:00, s-a acționat cu 36 de autoutilaje și s-au răspândit 169 tone de material antiderapant. În primă fază, cele mai afectate au fost zonele de munte din zona vestică a regiunii – județele Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea, frontul atmosferic acoperind ulterior și restul județelor Moldovei – Botoșani, Iași, Vaslui și Galați. O atenție deosebită au fost acordate trecătorilor din zona de nord a regiunii (Mestecăniș, Tihuța), iar intervenția promptă a drumarilor ieșeni a făcut ca la acest moment starea carosabilului să fie una bună, „la negru”, fără niciun fel de blocaje în trafic.
În continuare, pe drumurile naționale din regiunea Moldovei se circulă în condiții de iarnă (carosabil umed, cu porțiuni de zăpadă frământată, în strat de maxim 2 cm), echipele DRDP Iași acționând în permanență pentru deszăpezire, dar și preventiv, cu soluții antiderapante, pentru a împiedica formarea poleiului. În bazele DRDP Iași sunt pregătite de intervenție 87 autoutilaje de deszăpezire proprii și 342 autoutilaje închiriate, având asigurate totodată stocurile de material antiderapant (sare și clorură de calciu).
Potrivit avertizărilor meteo, starea vremii se va menține nefavorabilă pe tot parcursul zilei de astăzi, în întreaga regiune fiind anunțate căderi abundente de precipitații sub formă de zăpadă, cu intensificări ale vântului și scăderea vizibilității în trafic. În acest sens, reluăm recomandările noastre la adresa șoferilor de a circula cu atenție maximă pe drumurile naționale, cu respectarea semnelor de circulație și să nu plece la drum fără a se informa în prealabil cu privire la condițiile meteorologice.
De asemenea, atragem atenția că, potrivit legislației rutiere în vigoare, pentru deplasarea autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este obligatorie folosirea anvelopelor de iarnă. Autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie să fie echipate cu dispozitive antiderapante (lanțuri), amenzile pentru încălcarea acestor norme fiind cuprinse între 1.305 lei 2.009 lei.
DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic cu informații despre starea drumurilor naționale din zona Moldovei, prin Dispeceratul DRDP Iași – tel. 0232/213168. Totodată, informații actualizate despre starea drumurilor pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale. Informații suplimentare, actualizate permanent, puteți accesa și pe https://www.facebook.com/cnadnr/.