Nemțean găsit mort la o fermă din Boroaia

Sâmbătă după amiază, în jurul orei 17:00, lucrătorii S.P.R 1 Vadu Moldovei au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din Boroaia (județul Suceava), cu privire la faptul că B.I., de 58 ani, din comuna Crăcăoani, județul Neamț, a decedat la ferma aparținând lui A.V..

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cel care a sesizat evenimentul la 112  a precizat faptul că în ziua de 12.02.2021 s-a deplasat în comuna Crăcăoani, sat Mitocul Bălan unde l-a întâlnit pe numitul B.I., care l-a însoţit la ferma sus amintită din comuna Boroaia, relatând faptul că nu are unde să locuiască.

În data de 13.02.2021, în jurul 17:00 numitul B.I. a decedat subit.

La examinarea externă a cadavrului, s-a constatat faptul că nu prezenta urme de violență şi nu există suspiciuni cu privire la cauza decesului.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”.

PUBLICITATE