Neamț: Zonele afectate de inundații, în atenția prefectului Daniela Soroceanu

Joi, 26 iulie, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț, în care s-a abordat o tematică cu impact major asupra vieții socio-economice a județului Neamț, notează un comunicat al Prefecturii Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Urmare a fenomenelor hidrometeorologice din ultima perioadă, o serie de probleme existente, în mare parte și în trecut, au revenit în atenție, spre a-și găsi rezolvarea.  Astfel, la solicitarea celor doi primari ai comunelor Hangu și Farcașa, prezenți la lucrările ședinței, s-a analizat situația obiectivelor de infrastructură, precum și posibilitatea refacerii zonelor afectate. – a declarat prefectul județului Neamț, Daniela Soroceanu

În urma analizelor efectuate, s-au adoptat două hotărâri privind aprobarea unor programe pentru monitorizarea şi punerea în siguranţă a locuinţelor şi obiectivelor de infrastructură, urmare a alunecărilor de teren din satul Hangu (cătun Audia), comuna Hangu precum și pentru satele Stejaru şi Buşmei, comuna Farcaşa, Hotărârea nr. 20/2018, respectiv Hotărârea nr. 21/2018.

În cazul comunei Hangu, s-a prezentat documentația necesară actualizată, astfel încât se va promova un proiect de hotărâre de Guvern pentru obținerea sumei necesare lucrării de investiții Structuri de sprijin pentru stabilizarea versanților Comuna Hangu, Județul Neamț.

În ceea ce privește situația alunecărilor de teren din comuna Farcașa, s-a stabilit un set de măsuri necesare, urmând a fi întocmite de către autoritățile locale și instituțiile abilitate în domeniu, în regim de urgenţă, expertize tehnice însoțite de studiile aferente, ce vor permite  executarea obligatorie a lucrărilor de regularizare a pârâului Stejaru şi a pârâului Buşmei, cu torenţii aferenţi, precum şi a lucrărilor de stabilizare a versanţilor. Referitor la torentul Bușmei, nefiind stabilit regimul juridico-economic al mijloacelor fixe de pe cursul acestuia, s-a dispus urgentarea identificării unei soluții în acest sens.

Deasemeni, va fi informat Comitetul Național pentru Situații de Urgență, solicitându-se o comisie de experți.

O altă chestiune de actualitate o reprezintă depistarea, la nivel național, a focarelor de  pestă porcină africană. Din acest motiv, s-a aprobat planul de măsuri pentru monitorizarea, prevenirea răspândirii şi combaterea acestui fenomen la nivelul județului Neamț.

Momentan, nu ne confruntăm cu această problemă, însă trebuie să ne asigurăm că, în cazul depistării acestui virus, autoritățile locale și instituțiile cu atribuții în domeniu sunt pregătite, astfel încât să acționeze conform legii, iar toți cetățenii să fie informați în mod corespunzător. – a mai spus prefectul Daniela Soroceanu.

PUBLICITATE