Neamț: „Ziua Porților Deschise” la AJFP Neamț (FOTO)

Marți, 27 noiembrie 2018, la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Neamţ  a fost organizat evenimentul “Ziua portilor deschise” , la care au fost invitaţi să participle elevi de la unităţi şcolare din municipiul Piatra Neamţ.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Dealtfel acest eveniment s-a desfăşurat în întreaga ţară, la sediile tutoror administraţiilor judeţene ale finanţelor publice.

Scopul organizării acestei activităţi  a fost educarea fiscală a viitorilor contribuabili, prin însuşirea unor noţiuni generale despre sistemul de impozite şi taxe din România, despre drepturile şi obligaţiile contribuabililor precum şi despre serviciile oferite de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Prin discuţii interactive între elevi şi reprezentanţi ai instituţiei noastre, s-a desfăşurat o lecţie de educaţie fiscală: au fost prezentate spaţiile în care se desfăşoară activitatea inspectorilor, ghişeele unde se oferă servicii contribuabililor, s-au prezentat câteva echipamente tehnice care asigură buna funcţionare a  activităţii instituţiei.

La sfârşitul întâlnirii, elevii au fost invitaţi în sala de şedinţe unde au avut ocazia de a formula diverse întrebări, de a-şi clarifica unele din noţiunile prezentate.

Opinia noastră este că acest eveniment, care se alătură dealtfel  proiectului “Educaţie fiscală în şcoli”,  derulat începând cu anul 2017 (şi care presupune susţinerea unor lecţii despre fiscalitate, în şcoli, de către reprezentantii instituţiei noastre), au ca aport formarea unei conduite fiscale adecvate  viitorii contribuabili. – informează AJFP Neamț

PUBLICITATE