[FOTO] Neamț: „Yuppies” pe scena Festivalului de Teatru ediția 2018

Trupa de teatru a Colegiului Național “Calistrat Hogaș “ din Piatra-Neamț a trăit din plin emoțiile Festivalului de Teatru din acest an.

Invitată să participe cu piesa “DULCE-AMAR” de John Cariani, trupa “Yuppies” a fost prezentă, miercuri seara, pe scena Casei Culturii “ Ion Creangă “din Târgu-Neamț.  

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din distribuție au făcut parte elevii: Mălina Cojocaru, Daniela Popa, Georgiana Diaconița, George Cioflînc, Miruna Moaleș, Sebastian Anghel, Bogdan Romedea, Teodora Parmac, Sînziana Gondor, Carla Balan și Alexandra Berariu.  

În fața unui public format în mare parte din liceeni, dar și din profesori și părinți, spectacolul a demonstrat din plin talentul și pasiunea elevilor pentru teatru, dar mai ales faptul că arta dramatică are un viitor, atât în sala de spectacole, cât și pe scenă.  

Trupa de teatru a Colegiului Național „Calistrat Hogaș” nu se află pentru prima oară într-un festival; ea s-a bucurat de succes și în primăvară, când a fost invitată la Festivalul „Amfitreatru” de la Botoșani.

Faptul că am participat la un festival, pentru mine a însemnat o experiență nouă. La primul festival m-am simțit atât de încărcat de o energie atât de bună, încât orice lucru, în acel moment, era frumos. Faptul că un număr atât de mare de oameni se întâlnesc în același loc pentru a creea un asemenea moment precum un festival de teatru, este un lucru fascinant. Sute de oameni adunați să creeze artă, să învețe unul de la altul, gata să lege noi prietenii. Festivalul de teatru reprezintă sute de prieteni noi, sute de amintiri frumoase, sute de emoții, sute de experiențe noi, sute de motive pentru care merită să fii fericit.” a spus Sebastian Anghel, elev în clasa a 12-a D.

Pentru Teodora Parmac, elevă în clasa a 12-a A, participarea la festival i-a oferit ocazia să se regăsească într-o comunitate de tineri entuziaști care iubesc teatrul:

În primul rând am învățat empatia și lucrul în echipă. Am înțeles că fără participarea și implicarea voluntară a fiecăruia nu putem atinge rezultatul dorit și că atât munca cât și voia bună e împărtășită, totul e „la comun”. În al doilea rând am învățat să mă raportez diferit la ceilalți și să am răbdare și înțelegere față de mine și de ei, reușind să mă cunosc din altă perspectivă, astfel descoperindu-mi și dezvoltându-mi o latură creativă nebănuită.

Participarea la un festival de teatru a fost asemenea unei introduceri „pe nesimțite” într-o comunitate de tineri entuziaști, comunitate care iubește teatrul și care are spirit de implicare. Eu cred că singurul lucru necesar pentru elevii care vor să facă pate dintr-o grupă de teatru este dorința autentică de implicare și de dezvoltare. Dacă motivația este sinceră, restul lucrurilor vin de la sine. Multe dintre abilitățile noastre au fost dezvoltate sau acumulate pe parcurs și au avut ca bază motivația aceasta solidă: evoluția emoțională și artistică.” – a declarat Teodora.

Am învăţat să fiu mai atentă la ce spun cei din jurul meu, mai ales când nu folosesc cuvinte. Am învăţat cât de mult înseamnă o echipă şi cum nu poți clădi nimic, dacă nu există comunicare. De altfel, acum ştiu că trebuie să-mi acord mai mult timp mie şi că nu trebuie să te opreşti niciodată din a face ce iubeşti, din a încerca, din a exersa, din a exprima ceea ce simți.” a fost mesajul Danielei Popa, elevă în clasa a 12-a D.

Mălina Cojocaru a amintit și de cei care i-au sprijinit în acest proiect și al căror merit trebuie apreciat.

Va rămâne, cu siguranță, o experiență frumoasă, un punct de plecare spre altă latură a dezvoltării noastre ca oameni. Nu în ultimul rând, aș vrea să adaug că meritul aparține și celor care ne-au sprijinit în acest proiect: Sabina Brândușe, actriță la Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț (cu care am legat o prietenie pe viață), doamna Cristina Neculăeș, profesor de limba și literatura română și conducerea Colegiului Calistrat Hogaș.”  a precizat Mălina Cojocaru, elevă în clasa a 12-a D.

PUBLICITATE