NEAMȚ: Victor Ponta la Neamț. Despre Arsene, Dragnea, Andrușcă și PRO România

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a criticat, marți (22 ianuarie), într-o conferinţă de presă susţinută la Piatra-Neamț, programul de guvernare dar a lovit dur și adversarii politici, în special cei din conducerea PSD (Dragnea & Co.).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Victor Ponta se află într-un turneu în județele din Regiunea Moldovei. La Piatra-Neamț, alături de fostul premier s-au aflat Daniel Constantin și fostul senator PSD, Adrian Țuțuianu (cel care s-a înscris cu o zi în urmă în PRO România). La prezidiu s-a aflat și Liviu Harbuz, coordonatorul PRO România – filiala Neamț, alături de Vasile Panaite, coordonatorul filialei municipale.

În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc în această după-amiază, Victor Ponta a declarat că își dorește să aducă în PRO România oameni noi dar, în același timp, și oameni care au experiență.

Vreau să oferim o alternativă tuturor celor care, ca noi, am crezut în 2016, am făcut campanie și am votat pentru un program de guvernare și care nu se aplică, din păcate.

Am constatat cu toții că a existat, tot timpul, un program de guvernare paralel, că tot vorbim de statul paralel, pe care îl știau doar domnul Dragnea și domnul Vâlcov, care presupune taxe peste taxe. Cred că nici doamna Dăncilă nu știa, pentru că a zis în parlament că atât timp cât va fi prim-ministru nu se va pune nicio taxă. După care Dragnea cu Vâlcov au venit cu taxele.

Un program de guvernare care nu prevedea ca de la 1 ianuarie să înghețe pensiile și salariile și nici nu prevedea că atunci când se îngheață pensiile și salariile, cresc indemnizațiile demnitarilor.

Un program de guvernare care spunea, conform legii, că pe 15 noiembrie avem bugetul pe anul viitor. A trecut și 15 ianuarie și tot nu avem buget. (…) Nu avem buget, dar am prezentat ieri banii pentru partidele parlamentare de la buget. (…) E o măgărie, o nesimțire să dai atât de mulți bani pentru un partid de la bugetul de stat.” – a declarat Victor Ponta

Înaintea întrebărilor din partea jurnaliștilor, Victor Ponta a menționat că senatorul Țuțuianu a păcătuit grav că la criticat pe „faimosul domn Andrușcă”, fostul ministru al Economiei.

Să nu credeți că eu îl apreciez pe domnul Andrușcă. Dar n-am înțeles la ultima remaniere guvernamentală de ce au fost executați de Dragnea miniștrii din Moldova. Ministrul Educației era din Suceava, Ministrul Economiei – din Neamț, Ministrul Transporturilor – din Bacău, Ministrul Comunicațiilor – din Iași.

Nu știu cu ce l-a supărat Moldova pe Dragnea. Nu spun că erau miniștri buni. Spun doar că era o reprezentare importantă pentru această zonă, unde mulți oameni au votat PSD. (…) Ăsta e un semn pentru mine că, din păcate, conducerea PSD va concentra totul în zona Teleormanului. Și asta se face în detrimentul Moldovei.” – a mai spus fostul premier Victor Ponta.

Președintele PRO România s-a arătat deschis ideii de a colabora cu fostul președinte PNL, Crin Antonescu, chiar dacă proiectul politic realizat de cei doi în trecut, USL, s-a dovedit un eșec.

Eu cu domnul Crin Antonescu nu am fost doar parteneri în politică, am fost și prieteni foarte buni. Ca în orice prietenie au mai apărut  și lucruri mai amare, dar eu îl consider în continuare un prieten. Nu știu dacă va candida sau nu la PNL, astea sunt bătăliile lor interne.

Mă tem că nici la PSD, nici la PNL nu vor fi criterii de performanță pentru stabilirea listelor, vor fi alte criterii , aranjamente, treaba lor. Oricând m-aș așeza la masă cu Crin Antonescu. Noi am făcut USL-ul, noi l-am stricat. El e mai orgolios și spune că doar eu, eu zic noi doi. Vina e împărțită.

Eu oricând stau la masă cu el să continuăm proiectele, dar nu am purtat această discuție, așa că sper să aibă succes cu PNL-ul”, a spus Victor Ponta.

În cadrul conferinței, în colimatorul lui Ponta au intrat, pe rând, Liviu Dragnea, Codrin Ştefănescu, dar şi Ionel Arsene şi fostul ministrul Dănuţ Andruşcă.

Despre Andrușcă, Ponta a spus că nu era el ministru, ci Ionel Arsene, care îl punea să semneze, dar n-a specificat însă şi ce semna…

Tot astăzi, în premieră, Ponta a făcut o dezvăluire. Acesta a spus, fără a da nume, o discuţie ce s-ar fi purtat, în primăvară, între un lider din Neamţ cu probleme penale şi Liviu Dragnea. Primul ar fi întrebat: “Şefu’ nu dai amnistia şi graţierea să scăpăm?”. Iar Dragnea ar fi zis: “Da’ ce, vrei să scape Ponta?”.

În ce privește anularea hotărârilor completurilor de 5 judecători de la Curtea Supremă, Ponta susținte că este o greșeală și că nu ar îndrepta abuzurile, ci ar avea scopul de a-i permite lui Liviu Dragnea să ocupe funcţia de prim-ministru.

Aşa a fost şi cu Ordonanţa 13. Îl salva pe Dragnea şi pe câţiva oameni dar nu îndrepta abuzurile. Tu ai zis în 2016 că îndrepţi abuzurile. Eu cred că domnul Dragnea vrea să îşi rezolve problema lui şi toţi ceilalţi să rămână cu dosare, cu condamnări, că în felul acesta îi ţine mai uşor. – a declarat Ponta

Fostul premier a avut şi un moment de sinceritate. A admis că și-a mai tăiat din aroganţă, “o boală a adevăraţilor premieri PSD”.

Pe final, a lăsat de înțeles că toţi cei din PSD care sunt „anti” Dragnea găsesc la PRO România ușa partidului deschisă, însă a specificat că Dragnea sau Arsene nu ar avea loc. Iar, pe viitor, o colaborare PRO România – PSD (fără Dragnea și cei din jurul lui) este dorită.

PUBLICITATE