NEAMȚ: Un weekend şi un început de săptămână cu multe misiuni pentru jandarmi

Manifestările cultural – artistice, religioase şi sportive, dar şi Evaluarea Naţională pentru elevii claselor aVIII-a, vor fi în atenţia jandarmilor nemţeni în perioada următoare.

Efectivele de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ, vor acţiona, potrivit competenţelor legale, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea oricăror fapte antisociale, atât în zonele de desfăşurare cât şi pe traseele de afluire și defluire a participanţilor la activităţile care se vor desfăşura pe raza judeţului Neamţ, în perioada 15 – 17 iunie:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS
  • 15 iunie  – Parastasul de 6 ani a Parintelui Iustin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă;
  • 16 iunie – Hramul Mănăstirii Horaiţa,
  • 15 – 16  iunie – Bicaz Kayak Fest, Portul Turistic Bicaz, pe lacul Izvorul Muntelui (Bicaz) de la poalele masivului Ceahlău;
  • 16-17 iunie – Concursul Naţional de Karting-Educaţie Rutieră ”Cupa Pietricica”, Sala Polivalentă din municipiul Piatra Neamţ şi Platoul Curţii Domneşti;
  • 17 iunie – 500 de ani de atestare documentară a Bisericii Sfinţii 40 de Mucenici, sat Văleni.

Având în vedere faptul că se estimează participarea unui public numeros la aceste evenimente, jandarmii nemţeni recomandă cetăţenilor:

  • să respecte indicaţiile organizatorilor şi a forţelor de ordine, să nu depăşească limitele decenţei socio-morale în manifestările comportamentale, să evite consumul excesiv de alcool;
  • să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • să acorde o atenţie deosebită copiilor care se pot rătăci cu uşurinţă în mulţime, bunurilor şi obiectelor personale, a asigurării corespunzătoare a autovehiculelor parcate;
  • în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi.

Jandarmii montani sfătuiesc turiştii, care aleg să petreacă acest sfârşit de săptămână la munte, să se informeze cu privire la itinerariul propus, prognoza meteo şi condiţiile climatice locale, să nu se aventureze pe trasee turistice fără echipament adecvat, să folosească numai traseele marcate iar în cazul apariţiei unei situaţii de dificultate sau de risc la adresa integrităţii, sănătăţii sau a vieţii, să solicite ajutorul prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.

De asemenea în zilele de 18 şi 20 iunie, jandarmii vor acţiona pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice alături de efective ale Inspectoratului de Poliţie al Județului Neamţ pe timpul examenului de Evaluare Naţională pentru elevii claselor a VIII-a.

PUBLICITATE