NEAMȚ: Un tânăr aflat sub influența alcoolului la volan a intrat cu mașina într-un gard

La data de 25 august, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au intervenit la un eveniment rutier produs pe strada Mihai Eminescu, din Târgu-Neamț, soldat doar cu pagube materiale

Din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că, în timp ce un tânăr, de 25 de ani, din Târgu-Neamț, conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în gardul ornamental de pe marginea din dreapta străzii, rezultând numai pagube materiale.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,92mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor. Totodată, poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

De asemenea, le recomandăm celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă.

Poliţia Română este la datorie, iar orice încălcare a legii este sancţionată! – este mesajul Poliției Neamț

PUBLICITATE