NEAMȚ: Un tânăr a murit după ce s-a electrocutat pe acoperișul casei (FOTO)

Un tânăr în vârstă de 31 de ani a murit, astăzi, după ce s-a electrocutat în timp ce se afla pe acoperișul unei locuințe din localitatea Stejaru, comuna Farcașa.

Din primele date, se pare că tânărul s-ar fi urcat pe pe o casă care era în construcție și s-a electrocutat de niște fire electrice care se aflau deasupra clădirii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD de la Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului și un echipaj cu ambulanță de Serviciul de Ambulanță.

Ajunși la locul evenimentului, forțele de intervenție au constatat că pe acoperisul unei case in construcție se afla un bărbat în stop cardio respirator.

Medicii au încercat resuscitarea tânărului, dar, din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea lui.

Potrivit ISU Neamț, după ce se vor efecua cercetările cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul, pompierii vor coborî victima de pe acoperișul construcției și o vor preda unui echipaj de la Serviciul Medicină  Legală.

Furnizorul de energie electrică a fost înștiințat pentru a întrerupe alimntarea cu energie electrică.

PUBLICITATE