NEAMȚ: Un nemțean s-a aruncat în fața trenului, în Italia

Un român în vârstă de 49 de ani, din județul Neamț, a decis să își încheie socotelile cu viața, aruncându-se în fața trenului.

Conform ziarpiatraneamt.ro, este vorba despre un bărbat din satul Neagra, comuna Tașca.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Tragicul eveniment s-a produs luni dimineață, pe ruta Sestri Levante – Ventimiglia din Italia. Tragedia a avut loc la ora 09:12, între stațiile Alassio și Albenga, din provincia Savona.

Potrivit gazetaromaneasca.com, românul de 49 de ani s-a sinucis, gestul voluntar al victimei de a-și lua viața ar fi fost confirmat și de unii martori care au asistat la scenă de la distanță și au declarat că l-au văzut pe acesta aruncându-se în fața trenului în timp ce se afla în dreptul portului turistic Luca Ferrari.

Lângă trupul fără viață al conaționalului nostru a fost găsită o borsetă în care se aflau documentele sale de identitate și un telefon mobil.

PUBLICITATE