NEAMȚ: Un întreg arsenal de muniție neexplodată, găsit în Neamț (FOTO)

În perioada 26 aprilie – 02 mai a.c., echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț a efectuat cinci misiuni specifice, în comuna Brusturi – pădurea din satul Poiana.

Prima misiune s-a desfășurat vineri, 26.04.2019, la ora 12:03, când Dispeceratul integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112”, despre faptul că în comuna Brusturi, pădurea din satul Poiana a fost descoperită muniție neexplodată.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, care au ridicat 28 proiectile explozive cal. 47 mm, un focos de proiectil, o lovitură de aruncător cal. 50 mm şi 56 cartuşe cal. 7,92 mm provenite din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii.

Următoarea misiune s-a desfășurat în data de 27.04.2019, în jurul orei 11:02, tot în pădurea din satul Poiana, comuna Brusturi, când echipa pirotehnică a unității a ridicat 24 proiectile explozive cal 47 mm, o lovitură de aruncător cal. 50 mm și 5 cartușe cal. 7,92 mm provenite din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii.

Marți, 30.04.2019, în jurul orei 07:09, Dispeceratul integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul că în comuna Brusturi, pădurea din satul Poiana a fost descoperită muniție neexplodată. La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, care au ridicat 15 proiectile explozive cal. 47 mm și 9 proiectile perforante cal. 47 mm, provenite din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii.

Miercuri, 01.05.2019, în jurul orei 09:49, echipa pirotehnică a fost solicitată să intervină tot în pădurea din satul Poiana, comuna Brusturi, de unde au ridicat 5 proiectile perforante cal. 47 mm, 15 proiectile explozive cal 47 mm, un focos pentru proiectil și 178 cartușe cal. 7,92 mm provenite din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii.

Joi, 02.05.2019, în jurul orei 11:56, echipa pirotehnică a fost solicitată să intervină tot în pădurea din satul Poiana, comuna Brusturi, de unde au ridicat 27 proiectile explozive cal 47 mm, 79 cartușe cal. 7,92 mm, un cartuș cal. 12,7 mm, un cartuș cal. 14,5 mm, un focos pentru proiectile, două cartușe cal. 7,62 mm și un focos pentru lovitură de aruncător provenite din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii.

Primele elemente de muniție au fost descoperite de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din București, cu ajutorul unui detector de metale deținut legal, care a alertat ISU Neamț, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, cercetările fiind continuate de echipa pirotehnică a unității, cu ajutorul detectorului de metale din dotare pe o suprafață totală de aproximativ 4250 metri pătrați.

Toate misiunile s-au executat, în condiții de maximă siguranță, fără să fie puse în pericol vieți omenești sau bunuri materiale.

Muniția descoperită a fost depozitată în vederea distrugerii.

Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, ISU Neamț reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire:

  1. să anunţe de urgenţă prin SNUAU 112 despre descoperirea de muniţii neexplodate;
  2. să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite;
  3. să nu dezmembreze sau să predea muniţii neexplodate la operatorii economici care au ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice;
  4. să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive;
  5. să nu lovească, să taie sau să demonteze muniţiile neexplodate;
  6. să nu aprindă focul în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate;
PUBLICITATE