Neamț: Un apreciat preot din Neamț s-a stins din viață

Preotul Buric Adrian, parohul Parohiei Valea Ursului din Protopopiatul Roman, a trecut la cele veșnice marți, 20 noiembrie, în jurul orei 16.00. 

Evenimentul tragic s-a petrecut la Kaufland (Roman), unde preotul Buric Adrian se afla la cumpărături. A spus la un moment dat că îl doare în piept și…atât. Secunda trecerii dincolo s-a întâmplat. A murit de stop cardiorespirator. Nu a răspuns la manevrele medicale. – notează romanulfinanciar.ro

Moartea fulgerătoare a preotului Buric Adi (47 de ani) de la Parohia Valea-Ursului a lăsat în urmă multă durere în sufletul soției și în ale celor trei copii ai săi, dar și în inimile enoriașilor pe care i-a păstorit timp de 26 de ani.

A fost un preot râvnitor, apropiat de enoriașii săi, solidar cu cei aflați în suferință, implicat în multe lucrări de construire și înfrumusețare a lăcașurilor de cult în parohiile unde și-a desfășurat misiunea, un slujitor care și-a asumat cu responsabilitate jugul lui Hristos desăvârșindu-și chemarea preoțească.

În aceste momente de adâncă suferință, adresăm familiei îndoliate cele mai profunde gânduri de compasiune rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul tânărului și destoinicului Său slujitor în Împărăția cerurilor! – notează Arhiepiscopia Romanului și Bacăului