NEAMȚ: Trei șoferi s-au ales cu dosar penal

La data de 16 decembrie, în jurul orei 11.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 47 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autoturism pe strada Castanilor, în Târgu-Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză,  polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Toto la data de 16 decembrie, în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 31 de ani, din localitatea Timișești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Radu Teoharie, în Târgu-Neamț.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat.

De asemenea, bărbatul în cauză a refuzat să fie condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

La data de 16 decembrie, în jurul orei 16.00,  polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz au depistat în trafic un tânăr, de 23 de ani, din județul Mureș, care conducea un autoturism, cu 103 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta are permisul de conducere suspendat.

De asemenea, s-a stabilit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din județul Mureș, pasager în același autoturism, i l-ar fi încredințat pentru a-l conduce, deși cunoștea faptul că acesta nu posedă permis de conducere.

Cei doi sunt cercetați de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredinţarea unui vehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.

PUBLICITATE