NEAMȚ: Trei incendii stinse de pompieri în weekend

Misiune de stingere incendiu produs la un adăpost de animale în satul Vaduri, comuna Alexandru cel Bun

Vineri, 18.01.2019, la ora 22:07, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112”, despre producerea unui incendiu la un adăpost de animale în satul Vaduri, comuna Alexandru cel Bun. Pentru localizarea și lichidarea incendiului, s-au deplasat trei echipaje de pompieri militari, cu trei autospeciale de stingere, din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț, fiind sprijinite și de doi voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Alexandru cel Bun.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ca urmare a acestui eveniment, au ars pereţii interiori ai grajdului pe o suprafaţă de cca. 40 metri pătraţi, 40 de metri pătraţi din acoperişul adăpostului realizat din astereală de lemn cu învelitoare din plăci de azbociment şi 500 kg fân depozitat în pod.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,fumatul în locuri nepermise”.

Misiune de stingere incendiu produs la un coş de fum în satul Săcăluşeşti, comuna Agapia

Duminică, 20.01.2019, la ora 16:14, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112”, despre producerea unui incendiu la un coş de fum în satul Săcăluşeşti, comuna Agapia. La locul evenimentului s-a deplasat, de urgenţă, un echipaj de pompieri militari din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu Neamţ, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, fiind sprijinit și de un voluntar din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Agapia, care au stins incendiul.

În urma acestuia, a ars aproximativ 1 metru pătrat grindă de lemn.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,coş de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi deteriorat”.

Misiune de stingere incendiu produs la un coş de fum în satul Turtureşti, comuna Girov

Noaptea trecută, la ora 03:22, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112”, despre producerea unui incendiu la un coş de fum în satul Turtureşti, comuna Girov. La locul evenimentului s-au deplasat, de urgenţă, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamţ, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor, fiind sprijinite și de un voluntar din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Girov, care au stins incendiul.

Ca urmare a producerii incendiului, a ars funinginea din interiorul coşului de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,coş de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi necurăţat”.

PUBLICITATE