NEAMȚ: Trei dosare penale pentru şoferi prinşi băuţi

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Neamţ au depistat în trafic trei bărbați din Agapia, Brusturi și Bacău, în timp ce conduceau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Ieri, 7 decembrie, în cadrul unei acțiuni desfășurate, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Tîrgu-Neamţ au depistat trei bărbați, în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, pe DN 15G, în localitatea Agapia, polițiștii au depistat un bărbat de 34 de ani, din Agapia, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe DC 172, în localitatea Brusturi a fost depistat un tânăr de 25 de ani, din Brusturi, care conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe strada Mihai Eminescu din Târgu-Neamț, polițiștii au depistat un bărbat de 36 de ani, din Bacău, având o alcoolemie de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cele trei persoane au fost conduse la spital, unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În cazul conducătorului auto de 36 de ani, polițiștii au mai întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Acesta a fost depistat, din nou, de polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț conducând același autoturism și având o alcoolemie de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

PUBLICITATE