Neamț: Trei bărbați cercetați după un scandal. Un polițist, lovit cu furca în cap

În seara de 10 august, în jurul orei 22:00, în urma unei sesizări prin apel  la „112”, un echipaj format din trei polițiști a intervenit în comuna Mărgineni (localitatea Itrinești), la un scandal între 5 bărbați survenit pe fondul unor divergențe și a consumului de alcool.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pentru că trei dintre persoanele implicate continuau să fie agresive, lovindu-se reciproc, pentru dispersarea acestora, polițiștii au folosit spray-uri lacrimogene. În timp ce doi dintre cei trei bărbați au fost încătușați, cel de-al treilea a lovit cu o furcă pe unul dintre polițiști în zona capului. În acest context a fost tras un foc de avertisment în plan vertical.

La fața locului au fost suplimentate forțele (s-a solicitat și intervenția Serviciului pentru Acțiuni Speciale), fiind restabilită ordinea și liniștea publică.

Cei cinci au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Piatra-Neamț pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Trei bărbați sunt cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice iar un bărbat de 35 de ani, din Mărgineni, este cercetat și pentru ultraj. Ancheta este în desfășurare sub supravegherea unul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan.

Polițistul rănit a fost preluat, imediat după incident, de către ambulanță și transportat la UPU a Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Acesta se află, momentan, în afara oricărui pericol.

PUBLICITATE