NEAMȚ: Teren vândut cu aproape 5 milioane de euro în Piatra-Neamț

Mecanica Ceahlău a anunțat, ieri, că a vândut un imobil din Piatra Neamț pentru aproximativ 5 milioane de euro plus TVA în regim de taxare inversă.

Imobilul este compus din teren în suprafață de 23.523 m.p. având categoria de folosință curți construcții și din construcțiile edificate pe acest teren.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Data înstrăinării: 18.07.2019

Activul înstrăinat: imobilul situat în intravilanul Municipiului Piatra Neamț, str. Bistriței nr. 2, jud.
Neamț, având nr cadastral 65674, înscris în CF 65674 Piatra-Neamț, compus din teren în suprafață de
23.523 m.p. având categoria de folosință curți construcții și din construcțiile edificate pe acest teren.

Valoarea încasării pentru activ: 4.939.830 (patru milioane noua sute treizeci si noua mii opt sute treizeci)
euro plus TVA în regim de taxare inversa.

Descrierea tranzacției privind activul: Contract de vânzare.” – se arată într-un raport transmis Bursei de Valori București

Mecanica Ceahlău a realizat în primul trimestru o cifră de afaceri netă de 7,12 milioane lei, cu 25,68% mai mică decât cea de 9,58 milioane lei obținută în perioada similară din 2018.

De asemenea, profitul net a scăzut cu  74,69%, la aproximativ 301.000 de lei.

Acționarul majoritar al companiei este SIF Moldova, cu o deținere de 73,30% din capitalul social al producătorului de utilaje agricole. ROMANIAN INVESTMENT FUND deține 20,2% – notează financialintelligence.ro

PUBLICITATE