NEAMȚ: Tânăra dispărută, găsită la locuința unui bărbat din Țăndărei

Polițiștii au depistat tânăra de 19 ani, din localitatea Săbăoani, care în seara de 26/27 iunie 2020, a părăsit în mod voluntar domiciliul și nu a mai revenit. (vezi articolul AICI)

În cursul zilei de ieri, 29 iunie, în urma investigațiilor desfășurate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Săbăoani în colaborare cu cei ai Poliţiei oraşului Ţăndărei, a fost depistată tânăra de 19 ani, pe raza localității Țăndărei din județul Ialomița, la locuința unui bărbat de 48 de ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, pe perioada dispariției, tânăra s-a aflat pe raza aceleiași localități și nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Reamintim că la data de 28 iunie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Săbăoani au fost sesizați de către o femeie de 44 de ani, din aceeași localitate, despre faptul că, în seara de 26/27 iunie 2020, fiica sa de 19 ani, a părăsit în mod voluntar domiciliul și nu a mai revenit.

PUBLICITATE