NEAMȚ: Tânără de 16 ani, luată la bătaie de un exhibiționist, pe o stradă din Târgu-Neamț

Ieri, 4 mai 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliţiei orașului Târgu-Neamţ au identificat și reținut un bărbat de 38 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj contra bunelor moravuri.

Din investigații a reieșit că, la data de 4 mai, în timp ce acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice pe o stradă din Târgu-Neamț, ar fi exercitat acte de violență asupra unei minore de 16 ani, din Târgu-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

De asemenea, bărbatul ar fi săvârșit acte de exhibiționism, tulburând ordinea și liniștea publică prin producerea de larmă, provocând astfel indignarea persoanelor aflate în apropiere.

Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, iar în baza probatoriului administrat a fost reținut pentru 24 de ore.

În cursul acestei zile, bărbatul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE