NEAMȚ: Tânăr reținut după ce a fost prins beat și fără permis la volan

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr de 28 de ani, din Borlești, pe care l-au depistat în trafic fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

La data de 7 februarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au depistat în trafic un tânăr de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 156 A, în localitatea Borlești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,20 mg/ alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei

Totodată, verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, tânărul fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

În cursul acestei zile, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE