NEAMȚ: Tânăr găsit împușcat în mașină

ACTUALIZARE: NEAMȚ: Noi date despre tânărul care s-a împușcat în mașină (VIDEO)

În această seară, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat se află decedat într-un autoturism, în municipiul Roman.

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, stabilind că este vorba despre un tânăr de 30 de ani, din Roman, care prezenta o plagă prin împușcare la nivelul gâtului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Echipajul Serviciului de Ambulanță deplasat la fața locului a constatat decesul bărbatului.

De asemenea, la fața locului a fost identificată o armă.

„În acest moment, o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț se află la fața locului în vederea efectuării cercetării la fața locului și stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul.” – a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

ACTUALIZARE: NEAMȚ: Noi date despre tânărul care s-a împușcat în mașină (VIDEO)

PUBLICITATE