Neamț: Tânăr din Bicaz, două spargeri într-o singură noapte

La data de 24 iulie a.c., în urma activităților operative desfășurate, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bicaz au identificat și reținut un tânăr, de 29 de ani, din Bicaz, bănuit de săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din cercetările efectuate și probele administrate, a rezultat că în noaptea de 7/8 iulie a.c., tânărul de 29 de ani ar fi pătruns, fără drept, în anexa locuinței unei femei, de 59 de ani, din Bicaz, de unde a sustras bunuri electronice și produse alimentare, în valoare de 1600 lei.

În aceeași noapte, tânărul ar mai fi pătruns și în locuința unei alte femei, de 78 de ani, din Bicaz, de unde a sustras 800 de lei și produse alimentare.

Ieri, în urma probării activității infracționale, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE