NEAMȚ: Tâlhari surprinși de camere în Piatra-Neamț (FOTO) Dacă aveți informații, anunțați Poliția!

Poliţia municipiului Piatra Neamț solicită sprijinul cetăţenilor pentru identificarea a trei tineri, bănuiți de comiterea infracțiunii de tentativă de tâlhărie calificată.

Aceștia au fost surprinși de camerele video ale unei societăți comerciale din Piatra Neamţ.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

După vizualizarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, poliţiştii au constatat că, la data de 13 august, în jurul orei 2:00, în timp ce un bărbat, de 45 de ani, se deplasa pe o stradă din Piatra Neamț, persoane necunoscute ar fi pulverizat cu spray lacrimogen în fața acestuia și ar fi încercat să-i sustragă telefonul mobil.

În cauză au fost demarate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de tâlhărie calificată.

Oricine poate oferi informaţii care pot conduce la identificarea tinerilor din imagini, este rugat să anunţe Poliția municipiului Piatra Neamţ la telefon 0233/207009 sau să apeleze 112 !

PUBLICITATE