NEAMȚ: Șofer reținut pentru că a refuzat testarea

Un bărbat de 45 de ani, din Bahna, a fost reţinut de polițiști pentru 24 de ore, după ce ar fi refuzat prelevarea de mostre biologice.

La data de 6 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție  Rurală Români au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 159, în localitatea Bahna.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat.

Astfel, cel în cauză a fost condus la spital, unde în prezența personalului medical a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice.

În cursul acestei zile, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE