NEAMȚ: „Șofer” reținut! L-au prins beat și fără permis la volanul unei mașini neînmatriculate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tîrgu-Neamț au reținut pentru 24 de ore un bărbat din Vânători-Neamț, pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier.

La data de 21 septembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tîrgu-Neamț au depistat în trafic un bărbat de 39 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 15 B, în localitatea Vânători-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentraţie de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar autoturismul condus nu figura ca fiind înmatriculat.

În baza probatorului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, fără permis de conducere și sub influenţa alcoolului.

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE