NEAMȚ: Șofer prins beat la volan după un eveniment rutier

La data de 19 noiembrie, polițiștii din cadrul Politiei orașului Roznov au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul județean 156 A.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 58 de ani, din Rediu, conducea un autoturism pe drumul județean 156 A, ar fi avariat oglinda unui autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din Piatra Șoimului, pe același sens de mers.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, nefiind înregistrate victime.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul tânărului, însă în cazul celuilalt a indicat o valoare de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză,  polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

PUBLICITATE