NEAMȚ: Șofer mort de beat, accident cu 3 răniți (FOTO)

Un grav accident soldat cu 3 victime dintre care una încarcerată, a avut loc aseară, în jurul orei 19:30, în localitatea Miron Costin, comuna Trifești.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o femeie în vârstă de 43 de ani, din Trifești, conducea un autoturism pe DC 92, din direcția Trifești – Brănișteni, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule (format din cap tractor ce tracta o semănătoare) condus din sens opus de un bărbat, de 42 de ani, din aceeaşi localitate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile, intrând într-un cap de pod.

Atât conducătorul auto (n.r. – femeia de 43 de ani) cât și doi pasageri din autoturism, respectiv o tânără de 23 de ani, din Dulcești și un bărbat de 37 de ani, din Trifești, au suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale. – a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

La locul intervenției s-a deplasat un echipaj de descarcerare, două ambulanțe SMURD și o autospecială de stingere de la Detașamentul de pompieri Roman.

Conform ISU Neamț, echipajele de pompieri au scos dintre fiarele contorsionate ale mașinii șoferița de 43 de ani. Cele trei victime au fost transportate la spitalul din Roman.

Potrivit purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț, ambii participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în cazul femeii, însă în cazul bărbatului a indicat o valoare de peste 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În baza probatoriului administrat, șoferul utilajului agricol a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE