Neamț: Șofer beat, a abandonat maşina şi a încercat să fugă de polițiști

La data de 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, care se deplasa pe DJ 156 A, din Borleşti, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, folosindu-se semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, autoturismul fiind oprit după aproximativ 1 km. Din interiorul acestuia au coborât două persoane, care au abandonat autoturismul și au fugit pe un teren viran, polițiștii procedând la urmărirea și prinderea acestora.

Din cercetările efectuate de polițiști, a rezultat că autoturismul a fost condus de un bărbat, de 32 de ani, care era însoțit de un tânăr, de 26 de ani, ambii din localitatea Borlești.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

PUBLICITATE