Neamț: Senatorul Eugen Țapu: „Cu toţii ne-am săturat de „insultele” acestui guvern!”

Senatorul PNL Neamț, Eugen Țapu-Nazare susține că încăpăţânare Guvernului de a nu accesa fondurile europene la dispoziţia României pentru construirea Autostrăzii Ungheni – Iași – Târgu Mureș, este o insultă la adresa românilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Prezentăm, mai jos, declarația politică a senatorului Eugen Țapu:

Încă din luna februarie a anului curent, printr-o interpelare adresată ministrului transporturilor, domnul Lucian Şova, am atras atenţia acestuia referitor la incoerenţa politică a coaliţiei guvernamentale PSD-ALDE în ceea ce priveşte conectarea rutieră a Moldovei cu vestul ţării, printr-un drum de mare viteză.

Astfel, ca parlamentar de Neamţ, am precizat că de mai bine de zece ani de zile, locuitorii din estul României așteaptă de la autoritățile centrale luarea unor decizii ferme, predictibile, asumate programatic și politic, cu privire la construirea obiectivului de investiții „Autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș” dar, din păcate, nu s-a făcut nimic concret în acest sens.

Ba din contră, în paralel, la sfârșitul anului 2017, guvernul a introdus în Master Planul General de Transport al României o nouă rută, Bacău-Brașov, ca alternativă la această autostradă, un soi de „struțo-cămilă” care nu face altceva decât să complice lucrurile, ducând aproape în derizoriu proiectul inițial de investiții atât de necesar pentru Moldova, o regiune subdezvoltată a țării, cu un PIB pe cap de locuitor cu aproximativ 40% mai mic decât media națională.

După mai bine de şase luni de la demersul meu, Ministerul „derivei” Transporturilor din România îşi continuă parcursul haotic, ceea ce a atras critici dure din partea Comisarului European pentru Politică Regională, doamna Corina Creţu, provenită tocmai din sânul PSD.

Astfel, aceasta, sătulă de „insultele” guvernului,  a precizat că, citez: 

O spun cu toată sinceritatea de pe podiumul Comisiei Europene: avem nevoie de a completa proiectele de infrastructură care conectează Europa, mai ales Republica Moldova, Moldova de Europa Centrală şi de Est.

Avem bani pentru studii de fezabilitate, nu avem nicio solicitare. (…) Din păcate, am văzut că, în şedinţa de Guvern, Guvernul a anunţat că doreşte să facă această autostradă pe sistemul parteneriat public-privat. Specialiştii noştri nu sunt confortabili cu această abordare, pentru că înseamnă o deprioritizare a investiţiei.”, am încheiat citatul.

Deşi opoziţia parlamentară a făcut nenumărate demersuri prin intermediul instrumentelor constituţionale privind controlul parlamentar asupra guvernului, din păcate, acesta nu poate fi sensibilizat nicicum să înţeleagă că România, fără investiţii majore din fonduri europene în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii de transport rutier de mare viteză, nu va avea niciodată o şansă reală de creștere sustenabilă a economiei.

Închei prin a spune că această încăpăţânare a guvernului de a nu accesa fondurile europene la dispoziţia României pentru construirea Autostrăzii Ungheni – Iași – Târgu Mureș, în lipsa unei motivaţii pertinente, ne determină şi pe noi, cei din opoziţie, să ne considerăm, la rându-ne, sătui de „insultele” guvernului PSD-ALDE la adresa românilor, iar din aceste considerente, demisia grabnică a Ministrului Transporturilor, domnul Lucian Şova, este mai mult decât oportună!

PUBLICITATE