NEAMȚ: Scandal, violențe și amenințări. Trei bărbați, reținuți

La data de 10 august, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au identificat și reținut trei bărbați din localitatea Horia și Gâdinți, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și influențarea declarațiilor.

Investigațiile au relevat faptul că, în timp ce trei bărbați cu vârste cuprinse între 29 și 32 de ani, din localitatea Horia și Gâdinți, se deplasau cu autoturismul în extravilanul localității Cotu Vameș, au fost surprinși de către alți trei bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 37, care pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, i-ar fi lovit cu pumnii și picioarele.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

De asemenea, cei în cauză i-ar fi amenințat cu acte de violență în scopul de a-i determina să nu formuleze plângere penală împotriva acestora.

La scurt timp, cei trei au fost depistați de polițiști și conduși la sediul poliției, în vederea audierii.

În baza probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și influențarea declarațiilor.

Astăzi, cei în cauză vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE