Neamț: Săteni speriați de zimbri. Animalele coboară tot mai des pe ulițele din Agapia

Spaimă ieri dimineață în curtea unei gospodării din Neamț: o familie din satul Văratec (comuna Agapia) s-a trezit cu un zimbru chiar în curtea casei. Oamenii sunt speriați și se tem, mai ales că, în ultima vreme, a devenit un obicei ca zimbrii din Rezervația Naturală Vânători-Neamț să își caute adăpost și mâncare în gospodăriile lor. – notează tvr.ro

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Casa lui nea Vasile se afla chiar la poalele pădurii și nu e prima dată când omul se trezește cu zimbrii în curtea lui. Exemplarul de azi era uriaș și cântărea aproape o tonă. Câțiva săteni mai curajoși au reușit să-l alunge.

Pe cei mai mulți dintre oameni, apariția animalelor în sat îi înspăimântă. Oamenilor le e frică să nu fie atacați. Cei mai vulnerabili sunt copiii și oamenii în vârstă.

Zimbrul rătăcit aparține Parcului Natural vânători Neamț și face parte din programul național de repopulare cu zimbri a pădurilor României. A fost adus acum mai bine de opt ani din Germania. Specialiștii caută explicații pentru comportamentul animalelor.

sursa: tvr.ro
PUBLICITATE