NEAMȚ: Salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri

Astăzi, în jurul orei 11:20, pompierii au fost solicitați să intervină pentru scoaterea unei persoane căzută într-o fântână din localitatea Deleni, comuna Piatra Șoimului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pe timpul unor lucrări de reparații la un  hidrofor un bărbat a căzut în fântână.

La locul solicitării s-au deplasat pompieri din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț cu o autospecială complexă pentru intervenție și o ambulanță SMURD și pompieri voluntari din cadrul SVSU Piatra Șoimului.

Pompierii, cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice salvării din mediul ostil au scos din fântână, de la o distanță de aproximativ 30 m, un bărbat de 52 de ani, conștient.

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale persoanei la locul evenimentului după care au transportat-o la spital.

PUBLICITATE