NEAMȚ: „S-a rupt lanțul de iubire…” Arsene nu-l mai place pe Angheluță

Șeful PSD și CJ Neamț, Ionel Arsene, i-a cerut demisia directorului ApaServ, Vlad Angheluță.

Cunoscut ca fiind apropiat sau chiar „omul lui” Ionel Arsene și promovat în funcții precum prefect, county manager și director ApaServ, Vlad Angheluță a primit, astăzi, o „palmă”, postată pe Facebook, chiar de la Arsene:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Aștept demisia de onoare din partea conducerii Companiei Județene Apa Serv și a președintelui Consiliului de Administrație! Managementul defectuos al acestei companii a atras numeroase probleme pentru consumatorii de apă din municipiul Roman!

În ciuda faptului că au trecut mai bine de cinci luni de la apariția crizei de apă în oraș, conducerea nu a fost capabilă să găsească o soluție pentru depășirea situației neplăcute în care se regăsesc romașcanii!

Deși și-au luat angajamente ferme inclusiv la întâlnirile pe care le-am convocat în teren, unde personal am vrut să vedem ce trebuie făcut concret pentru a nu se mai da apă raționalizat, deși le-am oferit tot sprijinul și am avut încredere în profesionalismul lor, trăiesc o mare dezamăgire de pe urma responsabililor de la Apa Serv!

Scuzele nu își au locul! Apa Serv are nevoie de o echipă managerială competentă!” – a scris Ionel Arsene pe Facebook.

Reamintim că Apa Serv este o societate condusă (are cele mai multe acțiuni) de Consiliul Județean Neamț, la rândul lui condus de Ionel Arsene. 

PUBLICITATE