NEAMȚ: S-a dus să culeagă ghebe și a găsit un cadavru

Un bărbat care s-a dus, sâmbătă, la cules de ghebe a găsit cadavrul unei persoane, pe dealul Cernegura din municipiul Piatra-Neamț.

Bărbatul care a făcut descoperirea a sunat la „112” iar la fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț care au găsit un bărbat în vârstă de 42 de ani, decedat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, trupul neînsuflețit nu prezenta urme de violență pe suprafața corpului.

Cadavrul a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor care au condus la deces.

În cauză a fost deschis un dosar penal de ucidere din culpă (moarte suspectă) și se așteaptă concluzia medicilor legiști privind cauza exactă a morții”, a transmis Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

PUBLICITATE