NEAMȚ: Romel Bîrjoveanu și-a anunțat candidatura

Romel Bîrjoveanu deschide competiția internă pentru funcția de primar al municipiului Piatra-Neamt.

PNL Neamț a anunțat, în urmă cu o săptămână, deschiderea competiției interne pentru funcția de primar al municipiului Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Primul liberal care și-a anunțat intenția de a candida pentru postul de primar este consilierul local Romel Bîrjoveanu, liderul grupului PNL din consiliul local.

Mi-am depus candidatura in cadrul competiției interne din PNL, pentru funcția de primar al municipiului Piatra-Neamț.

Candidatura mea va fi un proiect deschis tuturor celor care vor să se implice, care au viziune și împreună cu care să putem recupera din decalajul care ne desparte de celelalte orașe din vestul țării.

Piatra-Neamț are un potențial fantastic. El poate fi crescut, poate fi făcut mai atractiv, de aceea trebuie administrat de o echipa de oameni care să-l iubească și să fie preocupați de calitatea vieții locuitorilor lui.

Sunt lucruri bune făcute de actuala administrație, dar ele trebuiesc extinse, astfel încât orașul să devină mai atractiv, sa aducem investiții în turism, în industrii creative, iar tinerii să nu mai părăsească orașul.

Pentru mine politica nu a reprezentat accesul la funcții și la putere. Știți bine că am fost și sunt omul soluțiilor, al implicării și întotdeauna m-am bazat pe creativitatea tinerilor, pe experiența profesioniștilor si pe înțelepciunea vârstnicilor.

Pe toți cei care doresc sa se alăture acestui proiect, îi aștept în echipa mea, în echipa liberală de la Piatra-Neamt, pentru a putea scrie împreună o noua etapă pentru orașul nostru.

Doamne ajută! – spune Romel Bîrjoveanu, într-o postare pe pagina de Facebook.

PUBLICITATE