NEAMȚ: Reținut după ce și-a bătut concubina și pe fiica ei

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Români au reținut pentru 24 de ore un bărbat din localitatea Secuieni, bănuit că ar fi lovit-o atât pe concubina sa cât și pe fiica acesteia, încălcând în acest fel obligațiile prevăzute în ordinul de protecție provizoriu.

Din cercetări a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 42 de ani ar fi provocat scandal la domiciliul concubinei sale, de 51 de ani, din localitatea Secuieni, și ar fi lovit-o atât pe ea, cât și pe fiica acesteia de 17 ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

De asemenea, cel în cauză le-ar fi adresat amenințări cu acte de violență.

Astfel, existând o stare de temere și un risc asupra vieții și integrității victimelor, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva presupusului agresor.

Ulterior, în cursul aceleiași zile, bărbatul ar fi pătruns în incinta imobilului concubinei sale și ar fi exercitat acte de violență asupra celor două victime, fiind depistat de polițiști încălcând obligațiile dispuse.

În urma administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE