NEAMȚ: Programul Zilelor municipiului Roman (13-21 mai)

În perioada 13-21 mai, primăria Roman vă invită să sărbătoriți Zilele municipiului Roman

Vă invit să sărbătorim, în bună înțelegere și armonie, zilele dedicate istoriei, prezentului și să ne purtăm gândurile la viitorul orașului nostru. Să ne bucurăm de Zilele municipiului Roman, să îi răsplătim împreună pe cei care se implică în viața comunității, să cunoaștem viața culturală și spirituală a orașului, să apreciem eforturile din domeniul științei și cel al educației, să îi privim cu respect pe semenii noștri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Vă aștept să ne cinstim înaintașii, să-i omagiem pe seniorii orașului, să ne arătăm recunoașterea față de toți oamenii care pun suflet pentru comunitatea noastră, să-i aplaudăm și să-i încurajăm pe copiii valoroși ai Romanului, precum și pe cei care-i îndrumă cu grijă pentru viitorul lor, pentru viitorul orașului nostru.

Vă invit la o sărbătoare pe care fiecare membru al acestei comunități o așteaptă și o merită și sper ca programul gândit alături de Consiliul Local Roman să fie pe placul tuturor, indiferent de vârstă.

Să ne cinstim orașul, la sărbătoarea Romanului! – Cu prietenie și respect, Lucian Micu, Primarul municipiului Roman

Programul complet îl puteți citi aici: Program final ZILELE MUN. 2019

PUBLICITATE