NEAMȚ: Programul Evenimentului „Sărbătoarea Curții Domnești” (20 aprilie 2019)

În data de 20 aprilie se împlinesc 528 de ani de la prima atestare documentară a Curții Domnești. Sărbătoarea Curții Domnești a ajuns la cea de a IV-a ediție și va avea ca temă „Legendele Moldovei”.

Vă invităm să trăiți momentele glorioase ale Moldovei, sâmbătă 20 aprilie, cu începere de la cu ora 12:00. Programul din acest an al evenimentului este menit să răspundă așteptărilor tuturor categoriilor de vârstă: teatru stradal, ateliere meșteșugărești, lupte demonstrative, prezentări de armament specific secolului XV, jonglerii cu steaguri etc.

Programul evenimentului:

ora 10:00 – Deschiderea atelierelor de meșteșugărit și a evenimentului culinar medieval;

ora 11:00 – Paradă medievală pe traseul Teatrul Tineretului-Casa de Cultură-Muzeul de Istorie-Hotel Ceahlău-Curtea Domnească

ora 12:00 – Deschiderea oficială a evenimentului

ora 12:30 – Preluarea în pază a Turnului lui Ștefan cel Mare, deschiderea taberelor militare

ora 12:45 – Deschiderea școlilor de luptă, demonstrații de tras cu arcul și mânuit sabia cu implicarea publicului

ora 15:00 – Competiție între străjeri;

ora 16:45 – Concurs de tras cu arcul între cei mai iscusiți cavaleri;

ora 17:15 – Teatru Medieval ;

ora 17:55 – Jonglerii cu steaguri;

ora 18:10 – Prezentarea trupei Străjerii Cetății Neamțu

ora 18:25 – Prezentarea trupei Străjerii Cetății Bistrița

ora 18:40 – Prezentarea trupei Terra Ultra Silvana

ora 19:00  – Piesă de teatru inspirată din întâmplările Domnitorului Ștefan cel Mare (Teatrul din Cloponiță – Bacău)

ora 19:45 – Muzică și poezie închinată lui Ștefan cel Mare – Recital Școala Veche (Cezar Popescu, Cristi Corcioveanu, Liviu Ciulei, Dionisie Ionescu)

ora 20:15 –„Stejarul din Borzești” spectacol de foc și videoproiecție – ArtGotica Sibiu (în fața Muzeului de Arta).

Sărbătoarea Curții Domnești este un eveniment menit să celebreze prima atestare documentară a Curții Domnești, care apare într-un document emis în anul 1491, când Ştefan cel Mare face danie Mănăstirii Tazlău trei sate „care au fost din ocolul curţilor noastre de la Piatra“.

Curtea Domnească din Piatra-Neamţ a devenit, în timp, un simbol cultural-istoric identitar al municipiului.

De cele mai multe ori imaginea acestuia este asociată cu centrul istoric în care se regăseşte complexul arhitectural format din Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”, Turnul-clopotniţă şi ruinele Curţii Domneşti.